Meta tag-urile html - seo sau nu?

Alex Radavoi, 12 years ago, Tagged

Ok, foarte mulţi web developeri în momentul în care se gândesc la SEO se gândesc automat la meta tags. După un mic research pe net, poţi descoperi că aceste meta tag-uri au răsărit ca ciupercile după ploaie iar acum sunt nenumărate şi de toate tipurile.

Cu toate astea, nu fiecare dintre aceste meta tags sunt obligatorii sau bune de folosit. Puteţi găsi mai jos o listă:

Tag-uri recomandate

  • Meta Content Language (non-US English sites)
  • Meta Content Type
  • Meta Description

Tag-uri optionale

  • Meta Abstract
  • Meta Author
  • Meta Copyright
  • Meta Designer
  • Meta Google
  • Meta Keywords
  • Meta MSN (No ODP)
  • Meta Title

Tag-uri nerecomandate

  • Meta Content Script Type
  • Meta Content Style Type
  • Meta Distribution
  • Meta Expires
  • Meta Generator
  • Meta MS Smart Tags
  • Meta Pragma No-Cache
  • Meta Publisher
  • Meta Rating
  • Meta Refresh
  • Meta Reply-To
  • Meta Resource Type
  • Meta Revisit After
  • Meta Robots
  • Meta Set Cookie
  • Meta Subject
  • Meta VW96.ObjectType

La începuturile mele în SEO foloseam cu conştiinciozitate (pff ce cuvânt) meta tag-urile description şi keywords. Cu timpul am început să renunţ la meta keywords pentru că şi Google a renunţat să mai bage în seamă acest tag şi în unele cazuri nu folosesc nici măcar meta description. Motoarele de căutare au devenit atât de isteţe încât nu prea mai contează ce pui tu în descriere sau la cuvintele cheie.

Am lăsat gol meta description la paginile ce abordau în conţinutul lor mai multe subiecte diferite. Astfel, Google genera automat description-ul în funcţie de cuvântul cheie căutat de utilizator. De exemplu pentru căutarea piatră naturală la description îmi punea primul paragraf din text unde cuvântul cheie piatră natură era mai predominant. Pentru aceeaşi pagină în schimb, la căutarea piatră decorativă îmi genera la description un alt paragraf unde predomina respectivul cuvânt cheie. Iar această generare este foarte eficientă din punct de vedere al usability, dar si al SEO.

Un utilizator interesat de piatră naturală doreşte să vadă la description text pentru piatră naturală şi astfel şansele de conversie vor fi mai mari. La fel şi pentru celelalte cuvinte cheie.

Iată aşadar că şi meta tag-ul description nu îşi mai are rostul în optimizarea paginii web. Şi atunci vine întrebarea: mai are rost să ne concentrăm asupra meta tag-uri dacă motoarele de căutare nu mai ţin cont de ele? Din punctul meu de vedere, depinde foarte mult de pagina web. În cazul în care nu ai prea mult text relevant pe pagina ta sau textul tău tratează mai multe subiecte diferite recomand folosirea tag-ului description.

Un alt caz în care este recomandabilă folosirea meta tag-urilor este atunci când vrei să ai setări diferite pentru pagina ta, altele decât cele stabilite prin fisierul robots.txt. Aici avem următoarele opţiuni:

  • noarchive - nu permite motorului de căutare să salveze pagina în Cache
  • nosnippet - nu se va crea un snippet preview pentru respectiva pagina
  • noindex - nu va indexa pagina web
  • nofollow - nu va urmări link-urile din pagină

Exemplu sintaxa: <meta name="robots" content="noindex, noarchive">

Aceste setari sunt folosite de obicei de specialiştii seo în diferite cazuri şi nu se recomandă folosirea lor de către începători. Trebuie să ştii foarte bine ce faci în momentul în care le foloseşti pentru că altfel rişti să ai probleme mari din punct de vedere seo. Un astfel de caz este de exemplu în momentul în care vrei să controlezi link juice-ul site-ului tău. În cazul în care nu vrei să îl risipeşti pe pagini lipsite de importanţă poţi obta pentru neurmărirea link-urilor din respectiva pagină.

În cazul în care doriţi să vă aprofundaţi cunoştinţele în domeniul meta tag-urilor vă recomand următorul articol: Meta Tags Explained by WebMarketingNow.com 

Pin It

The comments are closed.

to top